Pentru a fi eficientă, gestionarea durabilă a pădurilor se bazează pe obiective clar articulate și pe un accent pus pe conservarea mediului, inclusiv minimizarea oricăror efecte negative ale exploatării lemnului asupra ecosistemelor.
Silvicultura durabilă implică atât protejarea biodiversității, cât și utilizarea celor mai bune practici pentru a minimiza impactul intervențiilor umane, cum ar fi ciclurile de tăiere prelungite, care cresc randamentele pe termen lung, dar reduc profiturile pe termen scurt.
Stabilitate
Gestionarea durabilă a pădurilor își propune să echilibreze producția de lemn cu sănătatea pădurilor și protecția biodiversității. Acest lucru poate fi realizat prin planuri de recoltare cuprinzătoare puse în aplicare de lucrători calificați în cadrul Forest Stewardship Council sisteme de certificare precum FSC. Utilizarea prescripțiilor de plantare și silvicultură bazate pe știință, pădurile durabile pot obține randamente ridicate protejând în același timp habitatul faunei sălbatice, precum și serviciile ecosistemice precum sechestrarea carbonului și purificarea apei.
Pădurile durabile sunt mai bine echipate decât omologii lor nesustenabili pentru a rezista schimbărilor climatice și altor efecte asupra mediului, inclusiv pierderea biodiversității. Pădurile durabile conțin cea mai mare parte a resurselor terestre ale planetei biodiversitatea și furnizează servicii ecosistemice esențiale, precum aer curat, reglarea fluxurilor de apă și atenuarea inundațiilor și a secetei. Societatea recunoaște din ce în ce mai mult aceste beneficii și le integrează în politici și reglementări forestiere la nivel mondial.
Practici de exploatare forestieră nesustenabile au fost asociate de mult timp cu degradarea și pierderea pădurilor, care amenință mijloacele de subzistență ale oamenilor. Pierderea arborilor prin tăieri ilegale sau nesustenabile duce la eroziunea solului, care reduce nutrienții disponibili pentru creșterea plantelor; ca urmare, productivitatea scade și veniturile celor care depind de această muncă ca sursă de ocupare a forței de muncă.
Metodele durabile de exploatare forestieră protejează întregul ecosistem forestier, încurajând arborii să ajungă la maturitate. În schimb, recoltele din aceste copacii păstrează o valoare mai mare atunci când sunt recoltate, datorită diametrului mai mare și a potențialului comercial. În plus, un coronament forestier uniform permite pătrunderea mai multor raze solare în toate părțile pădurii, sporind biodiversitatea prin stimularea creșterii plantelor.
Ca parte a silvicultură durabilă, sunt plantați copaci noi prin regenerare naturală asistată (ANR). ANR implică protejarea și cultivarea puieților de arbori, eliminând în același timp barierele precum degradarea solului, concurența cu buruienile sau ierburile sau perturbările care împiedică creșterea plantelor.
Cercetătorii au examinat relația dintre tipurile de gestionare a pădurilor și bogăția speciilor, constatând că opțiunile forestiere nelegitime, cum ar fi agro-silvicultura și silvicultura de retenție, au fost mai puțin dăunătoare pentru bogăția speciilor de mamifere decât tăierile selective convenționale, practicile de tăiere și ardere și operațiunile de plantații de lemn de foc. ANR a prezentat rezultate deosebit de promițătoare în ceea ce privește menținerea sau creșterea bogăției speciilor.
Protecția mediului
Pădurile reprezintă mai mult de 50 % din biodiversitatea globală și furnizează servicii ecosistemice esențiale, cum ar fi apa curată, reglarea climei, sechestrarea carbonului și atenuarea dezastrelor. Practicile forestiere care sprijină practicile durabile contribuie la conservarea speciilor de plante și animale diversitatea în cadrul pădurilor, utilizând în același timp produsele din lemn, precum și menținerea echilibrului ecologic sunt esențiale pentru supraviețuirea continuă a ecosistemelor forestiere.
Atingerea acestui obiectiv poate fi o provocare dificilă; administratorii pădurilor trebuie să recunoască atât beneficiile sale mai largi, cât și capacitatea sa de a produce lemn - ceea ce se numește gestionare integrată.
Deși există diferite definiții ale gestionării durabile a pădurilor, toate includ o anumită formă de gestionare integrată. Din păcate, însă, majoritatea studiilor privind gestionarea durabilă a pădurilor se concentrează pe arborete, în loc să includă peisajele în ecuația gestionării lor.
Studiile privind gestionarea durabilă a pădurilor utilizează adesea experimente controlate sau modele de simulare pentru a examina capacitatea acesteia de a susține producția durabilă de lemn, îndeplinind în același timp alte cerințe sociale, de mediu și economice. Numeroși autori au încercat să examineze viabilitatea financiară a acesteia, dar au constatat că, în ceea ce privește considerațiile pe termen scurt tipice investitorilor privați, silvicultura nesustenabilă este de fapt mai profitabilă.
Dezavantajul financiar al silviculturii durabile constă în principal în rata sa relativ lentă de creștere atunci când este pusă în aplicare în cadrul sistemelor forestiere naturale din mediile tropicale, ceea ce duce doar la creșteri anuale marginale ale volumelor de lemn comercial în comparație cu pădurile de tip plantație.
Pentru a combate acest dezavantaj, au fost propuse numeroase strategii în vederea creșterii rentabilității producția durabilă de lemn. Acestea includ utilizarea intensivă tratamente silviculturale în zonele de producție ridicată - cum ar fi rărirea și recoltarea selectivă - în plus față de stocul genetic îmbunătățit care ajută fibra să crească mai repede.
Restaurarea terenurilor degradate pentru a le permite să redevină păduri poate fi, de asemenea, de ajutor. Acest lucru poate fi realizat prin activități precum restaurarea turbăriilor și a zonelor umede, reintroducerea speciilor pe terenurile degradate și crearea coridoare pentru animale sălbatice.
Beneficii economice
Pădurile din întreaga lume furnizează mult mai mult decât lemn; ele servesc și ca motoare economice prin stocarea carbonului, reglarea gazelor atmosferice și furnizarea de hrană, apă și surse de energie. Gestionarea durabilă a resurselor forestiere trebuie să atingă un echilibru între utilizarea resurselor forestiere pentru dezvoltarea economică și conservarea biodiversității și a funcțiilor ecosistemice - componente esențiale pentru sănătatea optimă a pădurilor.
Silvicultura durabilă urmărește să se asigure că pădurile sunt exploatate la o rată care să asigure menținerea productivității pădurilor și a capacității de regenerare, dar acest lucru poate crea uneori compromisuri. De exemplu, tratamente silviculturale intensificate care vizează maximizarea producției de lemn poate necesita tăierea lianelor - care oferă hrană animalelor sălbatice, precum frunze, flori și fructe; oferă căi de acces între copaci; absorb apă și substanțe nutritive pentru susținerea creșterii arborilor și susțin animalele nevolante din coronament - sau utilizarea îngrășămintelor care cresc biomasa poate avea ramificații negative care pot afecta biodiversitatea sau calitatea solului (49).
Având în vedere că proprietarii de FNIP cu obiective multiple pot găsi dificil să justifice recoltarea pădurilor în scopuri comerciale, deoarece acest lucru ar compromite probabil alte obiective, aceștia pot prefera externalizarea gestionării pădurilor lor către societăți forestiere profesioniste cu practici durabile; deși acest lucru înseamnă probabil randamente mai scăzute ale recoltei comerciale.
Mulți investitori se diversifică dincolo de piețele tradiționale ale lemnului pentru a investi în produse și servicii forestiere durabile cum ar fi compensarea emisiilor de carbon, turismul bazat pe natură, restaurarea mangrovelor și inițiativele de purificare a apei, care oferă randamente mai mari, protejând în același timp comunitățile dependente de păduri, care altfel ar putea fi marginalizate în economiile globale (52).
Pe măsură ce cererea de lemn durabil crește, producătorii și cumpărătorii trebuie să înțeleagă că angajarea în practicile forestiere durabile nu numai că generează beneficii economice dar și atenuarea riscurilor, conservând în același timp biodiversitatea - un lucru de care se pot bucura generațiile viitoare prin implicarea în abordări forestiere susținute, strategice și inovatoare.
Dezvoltare comunitară
Pădurile sunt la nucleul multor comunități la nivel mondial. Acestea asigură mijloacele de subzistență și joacă un rol central în viața spirituală, culturală și religioasă a locuitorilor lor, servind totodată drept adăpost pentru numeroase specii care depind de aceste ecosisteme pentru a supraviețui; pentru a proteja aceste specii, este necesar să avem un interes în gestionarea durabilă a pădurilor prin silvicultură durabilă - ceva silvicultura durabilă asigură în mod eficient.
Silvicultorii sunt responsabili pentru asigurarea pe termen lung a durabilitatea lemnului în zona lor. Acest lucru presupune acordarea unei atenții deosebite aspectelor ecologice, sociale și economice ale sistemelor forestiere. Mediu durabilitatea se referă la menținerea biodiversității și a ecosistemelor sănătoase prin practici precum recoltarea selectivă, minimizarea perturbării solului, controlul dăunătorilor și al bolilor și reducerea costurilor de eliminare a deșeurilor. Sustenabilitatea socială presupune furnizarea de servicii fiabile și aprovizionarea durabilă cu lemn pentru piețele locale explorând în același timp alternative precum ecoturismul și produsele forestiere nelemnoase, cum ar fi nucile și fructele, ca mijloace de a extrage mai mult lemn. Sustenabilitatea economică presupune obținerea și menținerea unui randament financiar acceptabil din investiții în producția de lemn, prin astfel de practici cum ar fi crearea de zone tampon, coridoare forestiere și gestionarea intensității recoltării pentru a minimiza pierderea lemnului.
Silvicultura comunitară (CF) este unul dintre instrumentele principale utilizate pentru a consolida capacitățile comunităților locale de extragerea durabilă a lemnului și a produselor forestiere de bază protejând în același timp mediul și biodiversitatea. Ca parte a principiilor directoare ale FC, rezidenții locali ar trebui să dețină orice teren aflat în responsabilitatea lor, până la delegarea prin alte mijloace, iar locurile de muncă asociate proiectelor pe terenuri împădurite ar trebui să fie furnizate local, ori de câte ori este posibil.
Cercetările au demonstrat că agricultura bazată pe carbon poate reduce tăierile de copaci cu o cincime în comparație cu metodele convenționale de producție a lemnului, însă succesul acesteia va fi grav limitat dacă principiile sale directoare nu vor reuși să țină seama de preocupările și problemele locale, cum ar fi respectarea drepturilor lucrătorilor, asigurarea unor salarii corecte și neangajarea în activități ilegale.
